Feminismul este doctrina care preconizeaza ameliorarea si extinderea rolului femeilor in societate, in tot ceea ce tine de profesie, sanse, relevanta sociala etc.; miscarea care militeaza in acest sens. Feminismul isi trage radacinile, istoric, din miscarile de eliberare si emancipare subsecvente Revolutiei Franceze. Incepand prin a fi o varianta “de gen” a doctrinelor fourrieriste sau saint-simoniene, feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi. Sub influenta mai cu seama a operei Simonei de Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii ’70 ca miscare militanta. In prima parte a anilor ’70 au fost formate ‘grupuri de sensibilizare’- grupuri mici de femei care se intalneau pentru a povestii despre propriile experiente si sentimente fata de barbati, femei, iubire, casatorie, copii, soti, iubiti, prieteni. Miscarile feministe revendica dreptul esential al femeilor de a dispune de propriul lor corp – si abolirea tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala.
Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga raspandire in secolul trecut, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal. Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice in cateva din cele mai dezvoltate tari europene ‘ Franta si Anglia. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa sintetica si globala ambitiona la un tel mai general, propunandu-si sa contribuie la “progresul civilizatiei si fericirea umanitatii”, sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost considerat “unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o”. Miscarea femeilor a inceput asadar prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si a altor grupuri oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizandu-se, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala. Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate ??n timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva feminismul a fost definit ca “nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor”. Modul in care problematica sa a fost pusa – in opozitie cu interesul barbatilor – a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema sociala insa, nu comporta doar “recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si nevoile femeilor din popor”. Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viata de conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine o imposibilitate:”…intrarea femeii
