Încă de la începutul umanității, migrația a reprezentat un fenomen fundamental în societatea umană, având un rol crucial în dezvoltările economice, politice și culturale.
Fenomenul migrației, este procesul prin care o persoană sau un grup de persoane se deplasează dintr-o arie teritorială în alta cu scopul de a se așeza, de a se muta permanent sau temporar în locația respectivă. De obicei această mutare se face pe distanțe mari, dintr-un stat în altul.
Conceptul migrației clandestine sau ilegale, datează din anii 1930, dar a devenit proeminent în anii 1980 și 1990. Migrația clandestină se referă la faptul că persoanele intră pe teritoriul altei țări decât cea de rezidență fără a îndeplini condițiile legale de intrare.
Există doi termeni importanți care se referă la migrație: imigrația și emigrația, primul termen se referă la totalitatea intrărilor de persoane într-o arie teritorială sau stat, iar al doilea termen, se referă la totalitatea ieșirilor de persoane dintr-o arie teritorială sau stat.
Din cele mai vechi timpuri oamenii au migrat, acest lucru fiind principala caracteristică a populației preistorice, nomade. Începând cu Homo Erectus, acum un milion de ani începe istoria migrației umane din Africa spre Eurasia. Acum 150.000 de ani, Homo Sapiens era răspândit în toată Africa, s-a deplasat spre Australia, Asia și Europa. În urmă cu 20.000-50.000 de ani a avut loc migrația spre continentul american, iar în urma cu 2000 de ani, spre insulele din Pacific.
Datorită gradului ridicat de dezvoltare pe care îl are Europa și a imaginii pe care o are, fiind văzută ca o oază de pace și de bunăstare, acest continent a devenit unul dintre continentele unde migrația vizează nu numai fluxurile între state, ci și dinspre celelalte continente.
Până de curând, doar 10% dintre cei care migrau ilegal în Europa, o făceau pe mare, restul utilizând modalități terestre de transport sau modalități aeriene de transport, dar folosindu-se de documente false. Acest lucru s-a schimbat din 2015, când mai mult de un milion de oameni, au utilizat mijloace ilegale din Turcia spre Grecia. Se estimează că din anul 2015, 33.000 de oameni și-au pierdut viața în efortul de a ajunge în Europa.
Principalele rute spre Europa care au fost identificate de FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Gardă de Coastă) sunt:
Fig.1.1.1 Principalele trasee utilizate de către migratori/ refugiați, pentru a ajunge în Europa
Ruta din vestul Africii
Ruta din vestul Mării Mediterane
Ruta din centrul Mării Mediterane
Ruta din Apulia și Calabria(Italia)
Ruta din estul Mării Mediterane
Ruta Balcanilor de Vest
Ruta de la granițele din estul Europei
Ruta circulară din Albania spre Grecia
Statele aflate în zona Schengen
Statele aflate în stadiul de aderare la zona Schengen
Ruta din vestul Africii
Ruta dintre Senegal, Mauritania și Maroc și Insulele Canare (Spania), a fost odată cel mai aglomerat punct de intrare ilegală în Europa, atingând un maxim de 32.000 de migranți care au ajuns pe insula în 2006. Acest lucru s-a schimbat, numărul acestora a scăzut cu 60% în 2006 ca urmare a acordurilor bilaterale dintre Spania și Senegal, inclusiv a acordurilor de repatriere. Un alt factor care a condus la scăderea numărului de migranți pe acest traseu a fost consolidarea controalelor la frontiere și instalarea sistemului de supraveghere maritimă SIVE, de asemenea ajutat de operațiunea coordonată de FRONTEX, “HERA”.
În marea majoritate, migranții de pe această rută erau din Maroc, Senegal, Niger, Nigeria și Mali. Ei au călătorit, în general, în bărci de pescuit fabricate din lemn, cunoscute sub
denumirea de cayucos: migranții din Maroc foloseau bărci de pescuit de mai mici dimensiuni numite pateras.
Fig 1.1.2 Numărul trecerilor ilegale de pe ruta din Vestul Africii
Numărul celor care foloseau această rută a început să scadă. Din 2007 până în anul 2012 au fost înregistrate doar 170 de sosiri pe Insulele Canare. Cifra a rămas stabilă în următorii doi ani, deși a fost o creștere, ajungând la un număr de 874 de persoane în 2015.
Ruta din vestul Mării Mediterane
Traseul Maroc-Spania, a reprezentat un punct de presiune remarcat de ani de zile, culminând cu anul 2005, atunci când mii de migranți sub-saharieni (populațiile din sudul deșertului Sahara) au încercat să treacă granița în enclava spaniolă Melilla. Cooperare dintre Spania și Maroc a păstrat scăzut numărul migranților pe această rută. Migranții erau mai dispuși să plece din Libia, deoarece probabilitatea de a fi returnați de autoritățile UE era mult mai scăzută, iar cei din vestul Africii ajung în Maroc sau Algeria pe două rute.
Una pe coasta Africii de Vest, și una mai scurtă care traversează Sahara. Calea de coastă este preferată, în mod natural, de migranții care părăsesc Senegalul și Mauritania, dar adesea și de cetățenii țărilor mai îndepărtate cum ar fi Coasta de Fildeș sau Benin, deoarece traversarea Saharei este considerată periculoasă.
Fig. 1.1.3 Numărul trecerilor ilegale de pe ruta din Vestul Mării Mediterane (maritim și terestru)
Există diferite motive pentru fluctuația numărului de migranți pe acest traseu. Spania a intensificat patrulele de coastă, a instalat sistemul de supraveghe maritimă SIVE de-a lungul frontierelor sudice și a semnat acorduri bilaterale cu Mauritania și Senegal.
De asemenea, a consolidat controalele la frontierele principalelor porturi, un factor esențial de descurajare a migranților care ar fi intrat ilegal cu ajutorul camioanelor și al containerelor pe feriboturilor îndreptate spre Almeria. Un alt factor care a influențat fluctuația numărului de migranți poate fi creșterea șomajului în Spania, prin urmare mai puține oportunități pentru lucrători.
Ruta din centrul Mării Mediterane
Traseul central mediteranean, a rămas un punct intens de trecere al migranților, deși în anul 2015, numărul total al celor care au sosit în Italia, a scăzut la 154.000 de persoane, aproximativ cu o zecime mai mică fața de anul 2014. În anul 2015 nigerienii și somalezii au reprezentat cea mai mare pondere dintre popoarele care au traversat această rută.
Traseul maritim este de mult timp popular. În 2008, aproape 40.000 de migranți au fost depistați, în special în apropierea insulelor Lampedusa și Malta.
Fig.1.1.4 Numărul trecerilor ilegale de pe ruta din centrul Mării Mediterane inclusiv (Apulia și Calabria)
Majoritatea acestor migranți fiind din Tunisia, Nigeria, Somalia și Eriteea. În anul 2009 migrația pe această ruta s-a diminuat enorm, ca urmarea unui acord bilateral dintre Italia și Libia. Situația s-a schimbat dramatic în anul 2011, anul primăverii arabe. În perioada ianuarie- martie aproximativ 23.000 de tunisieni au ajuns în Italia pe insula Lampedusa. Apoi în perioada martie și august 2011, mai mult de 40.000 de africani sub-saharieni au sosit pe insula Lampedusa, într-o mică măsura în Sicilia și Malta.
Odată cu prăbușirea regimului Gaddafi în august 2011, fluxul de migranți pe această rută s-a oprit aproape complet, având o nouă creștere din anul 2014. Ruta din Apulia și Calabria, deși nu este un punct major de intrare pentru migranții ilegali, ruta din sudul Italiei rămâne o preocupare deosebită pentru autoritățile de frontieră. Migranții care au fost înregistrați în Apulia, tind să fie călători care au intrat anterior în UE prin Grecia. Cei înregistrați în Calabria provin din Turcia sau Egipt, de asemenea a existat un număr semnificativ de pakistanezi și afgani. Anul de vârf pentru această rută a fost 2011, anul primăverii arabe, cu aproximativ 52.590 de detectări de treceri ilegale. Numărul celor care au accesat această rută a scăzut, lucru care se datorează unei preferințe crescânde pentru rutele de pe uscat prin vestul Balcanic.
Ruta din estul Mării Mediterane
De-a lungul anilor, estul Mării Mediterane a fost supus presiunii din partea migrației ilegale. Chiar și în perioada 2008-2009, peste 40.000 de persoane au intrat în Europa utilizând această rută, reprezentând aproximativ 40% din totalul migranților care au intrat în Europa. Traseul maritim spre insulele din Marea Egee nu a fost singurul folosit, de asemenea și traseul aerian direct, pentru cei ce își permit, spre orașele europene rămâne popular. Alții au intrat în Grecia trecând frontiera terestră. Există și alte căi maritime, cum ar fi prin Cipru, desigur semnificativ mai puțin proeminente.
Vara anului 2010 a înregistrat o creștere bruscă a sosirilor emigranților ilegali, mai ales din Irak și Afghanistan, de-a lungul râului Evros, care marchează granița dintre Grecia și Turcia. Numărul de emigranți detectați aici, a atins un număr maxim în octombrie 2010, cu aproximativ 300 de persoane care trec zilnic frontiera de lângă Orestiada.
În ciuda unor serii de măsuri implementate de Grecia, inclusiv ridicarea unui gard de 12 km la Orestiada, numărul a crescut din nou în 2011 cu un total de 57.000 de treceri ilegale de-a lungul frontierei turcești.
Fig. 1.1.5 Numărul trecerilor ilegale de pe ruta din estul Mării Mediterane
În 2015 aproximativ 885.000 de migranți au ajuns în Europa prin intermediul traseului mediteranean estic, de 17 ori mai mult decât în 2014. Marea majoritate a acestora au ajuns pe mai multe insule grecești, principala insulă fiind Lesbos. Numărul celor care au migrat a crescut treptat din ianuarie până în aprilie, ajungând la 216.000 de migranți în luna octombrie. Odată cu sosirea iernii, numărul acestora s-a redus ușor, dar au fost cu mult peste cifrele din aceeași perioadă a anului 2014.
Ruta Balcanilor de Vest
Migranții care au ajuns în Grecia au avut un efect direct asupra traseului Balcanilor de Vest, deoarece persoanele care au intrat în UE prin Grecia și-au făcut drum prin fosta Republică Iugoslavă, Macedonia, Serbia, Croația și Ungaria spre vestul Europei. Acest lucru a dus la un număr fără precedent de persoane care au încercat să intre în spațiul UE prin Ungaria și Serbia. După ce Ungaria a finalizat construcția unui gard la granița cu Serbia, fluxul de migranți s-a mutat în Croația. Pe tot parcursul anului 2015, în această regiune s-au înregistrat 764.000 de treceri ilegale de frontieră, o creștere de 16 ori față de 2014. Majoritate persoanelor erau de cetățenie siriană, urmată de cea irakiană și afgană.
Traseul a devenit un pasaj popular spre UE odată cu schimbarea restricțiilor de viză Schengen pentru 5 state balcanice Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia și Macedonia. După închiderea coridoarelor din Balcani din martie 2016 și închiderea frontierelor din Slovenia și Croația, s-au reactivat rețelele de contrabandă care ajutau migranții să se deplaseze spre nordul Europei.
Fig. 1.1.6 Numărul trecerilor ilegale de pe ruta Balcanilor de Vest
Ruta circulară din Albania spre Grecia
Timp de mulți ani, această rută a fost una dintre cele mai importante trasee pentru migratorii ilegali. În timp ce în perioada anilor 2013-2016 numărul de persoane înregistrat s-a stabilit ușor sub 9000, în perioada 2008-2010 s-a situat la 35.000-42.000 de persoane înregistrate, reprezentând mai mult de o treime din toate detectările de la nivelul UE. Având în vedere faptul că la sfârșitul anului 2010 au fost acordate călătorii fără viză în UE, numărul
celor care migrau din Albania, trecând frontiera ilegal, a fost cu mult mai mic față de anii 2011 și 2012, cu un număr puțin peste 5000 de persoane.
Fig. 1.1.7 Numărul trecerilor ilegale pe ruta circulară din Albania și Grecia
Un număr de 4,7 milioane de persoane au emigrat în unul din statele membre UE în anul 2015, în timp ce cel puțin 2,8 milioane de emigranți au fost înregistrați că au părăsit un stat membru UE. În anul 2015, Germania a raportat cel mai mare număr de imigranți (1,544 de milioane de persoane), urmat de Regatul Unit (631 de mii de persoane), Franța (363 de mii de persoane) și Italia (280 de mii de persoane). De asemenea, tot în anul 2015 Germania a raportat și cel mai mare număr de emigranți, (aproximativ 347 de mii e persoane), urmată de Spania (343 de mii de persoane), Regatul Unit (299 de mii de persoane), Franța (298 de mii de persoane) și Polonia (258 de mii). În anul 2015, un total de 17 state membre ale UE au raportat mai mult imigrație decât emigrare, dar în Bulgaria, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Polonia, Portugalia, România, Letonia și Lituania numărul emigranților a fost depășit numărul imigranților.
În anul 2014, Germania a avut 202.815 de persoane care au solicitat azil, potrivit Eurostat. Acest număr de cereri de azil este de peste două ori mai mare decât orice altă țară din UE. Refugiații și migranții sosesc dintr-o varietate de locuri decimate de războaie civile, crize economice sau prăbușirea ordinii politice, de exemplu din țările din Africa precum Somalia, Libia, Sudan, Eritreea sau Nigeria, Principalul val de refugiații din 2015 a fost determinat de războaiele civile din Irak, Afganistan și mai ales de conflictul din Siria, principala țară de origine în criza recentă. S-a înregistrat o creștere a cererilor de azil în Germania cu 160% față de anul 2012, când au fost 77.650 de cereri.
Fig. 1.1.8 Destinațiile cele mai populare pentru cererea de azil din Siria în perioada 04.2011-08.2015
Situația nu s-a schimbat nici în anul 2017. În primul trimestru al anului, cel mai mare număr de solicitări a fost înregistrat în Germania, cu aproape 49.100 de solicitanți sau 30% din numărul total al solicitanților care au cerut pentru prima dată azil în Uniunea Europeană. Aceasta a fost urmată de Italia cu un număr de 36.900 solicitări, apoi de Franța cu aproximativ 22.000 de solicitări și Grecia cu un număr aproximativ de 16.500 de cereri de azil. Față de ultimul trimestru al anului 2016, numărul solicitărilor au scăzut cu 36% în Germania, 34% în Țările de Jos, 18% în Grecia și cu 15% în Suedia. În schimb, cele mai mari creșteri de solicitări s-au înregistrat în Spania și Franța cu 30%, respectiv 19%.
În al doilea trimestru al anului 2017, au fost 149.000 de solicitări pentru azil în statele membre ale Uniunii Europene. Numărul cererilor este cu 11% mai mic față de trimestrul precedent, fiind al treilea trimestru consecutiv în care numărul cererilor de azil în Uniunea Europeană este în scădere. Ca și în primul trimestru din 2017, cel mai mare număr de solicitări de azil s-a înregistrat în Germania cu peste 42.100 de solicitanți și în Italia cu aproximativ 34.000, urmată de Franța cu 21.200 și Grecia cu 10.600.
În al treilea trimestru al anului 2017 au fost 164.300 de solicitări de azil în statele membre ale Uniunii Europene. Aceasta înseamnă că numărul solicitărilor înregistrate în cele trimestrele anului 2017 rămâne în jurul nivelurilor înregistrate în anul 2014. Situația rămâne neschimbată ca în primele două trimestre ale anului 2017, Germania și Italia înregistrând cel mai mare număr de solicitări, 46.200 respectiv 32.500, urmată de Franța și Grecia 14.600.
Fig. 1.1.9 Numărul solicitărilor de azil în Uniunea Europeană în perioada 2014-2017[
1.2 CAUZE, FORME ȘI RISCURI ALE MIGRAȚIEI
Cauzele specifice ale migrației variază în timp, între țări și regiuni. De-a lungul istoriei oamenii au migrat atunci când locul lor de reședință nu avea resursele necesare, oportunitățile de a-și satisface nevoile și aspirațiile. Principalele cauze care motivează oamenii să se mute pot fi:
i. Cauze economice
ii. Cauze demografice
iii. Cauze socio-culturale
iv. Cauze climatice
v. Cauze religioase
vi. Cauze politice
1.Cauzele economice
Majoritatea studiilor indică faptul că factorii economici sunt principala cauză a migrației. În țările în curs de dezvoltare, șomajul agricol, veniturile scăzute din agricultură și sub-ocuparea forței de muncă sunt considerați factorii de bază care împing migranții spre zone mai dezvoltate economic, zone în care există posibilități mai mari de angajare. Aproape toate studiile indică faptul ca majoritatea migratorilor sunt în căutarea unor oportunități economice mai bune. De asemenea, factorii economici de bază care încurajează migrația pot fi clasificați:
“push factors”
“pull factors”
“Push factors” sunt factorii care obligă o persoană să părăsească a sa arie teritorială și să se mute în alta. Cei mai comuni factori care împing spre acest lucru sunt:
Productivitatea scăzută
Șomajul și subdezvoltarea
Condițiile economice precare
Lipsa oportunităților de avansare
Epuizarea resurselor naturale și calamitățile naturale
Introducerea unor noi metode de producție și mecanizarea anumitor procese în sectorul agricol, reduc necesarul de forță de muncă în zonele rurale. Nedisponibilitatea surselor de venit alternative din mediul rural, de asemenea, reprezintă un factor important pentru migrație.
„Pull factors” sunt factorii care atrag migratorii în anumite arii teritoriale. Aceștia pot fi:
Mai multe oportunități pentru găsirea unui loc stabil de muncă
Salarii mai mari
Facilități
Condiții mai bune de lucru
2. Cauzele demografice
Într-o țară în care există mai puține facilități medicale, o rată mare a alfabetizării, densitatea mare a populației, rata ridicată a șomajului, rata mare a mortalității în comparație cu rata natalității etc. oamenii vor migra către țări mai dezvoltate, unde există condiții de angajare și socio-economice mai bune.
3.Cauzele socio-culturale
În societățile tradiționale, cauzele sociale și culturale sunt responsabile pentru migrație. Oamenii migrează spre acele locuri unde pot găsi condiții sociale favorabile și valori stabile, care asigură securitate vieții și reduc conflictele. Uneori, conflictele din familie, căutarea independenței, provoacă migrația, în special a celor mai tineri. Îmbunătățirea facilităților de comunicare, precum transportul, impactul media, comunicarea bună în rețea, educația orientată spre mediul urban și schimbarea atitudinilor și valorilor promovează migrația.
4.Cauzele climatice
Clima este foarte importantă pentru o viață sănătoasă. Oamenii migrează din locurile unde poluare atmosferică este foarte accentuată, în locuri cu condiții climatice mai bune. Oamenii, de asemenea, migrează din locurile unde sunt frecvent cutremure și inundații. Un alt factor responsabil pentru migrație este utilizarea și descărcarea substanțelor chimice de către industrii.
5. Cauzele religioase
Valorile religioase reprezintă un factor important pentru migrație. Atunci când există dominația sentimentelor religioase, oamenii migrează în acele locuri unde își pot găsi religia.
6. Cauzele politice
Într-o țară în care oamenii nu găsesc o atmosferă politică stabilă, părăsesc țara. După Războiul din Golf, comunitatea indiană din Irak a fost redusă de la 70.000 în 1970 la numai 80 de persoane în anul 1996. În mod similar, într-o țară în care guvernul nu reușește să mențină ordinea, oamenii migrează din acel loc și se stabilesc în țările în care găsesc un mediu stabil din punct de vedere politic.
Politicile interne necorespunzătoare sau deficitare și lipsa de reforme în țările în curs de dezvoltare sunt adesea responsabile pentru factorii descriși mai sus.
În timp ce conflictele și sărăcia sunt principalii factori de impulsionare a emigrației, siguranța și îmbunătățirea socio-economică ,care rezultă din cererea de forță de muncă, sunt principalii factori de atracție pentru imigranți. Migranții se mută în locuri unde se oferă protecție și unde se pot găsi locuri de muncă. Acest lucru nu duce doar la mișcări intercontinentale sau sud-nord. Aproximativ 15% dintre refugiații lumii găsesc adăpost pe continentul european.
În contextul actual al “Crizei Refugiaților”, cele mai mari ponderi de migranți sunt de cetățenie siriană și libaneză. Sosirea refugiaților în Europa nu este un fenomen nou. Războiul civil din Siria a izbucnit în martie 2011, ducând la o creștere a solicitărilor pentru un azil în Europa. Această creștere poate fi atribuită unei confluențe de factori „push” și „pull” intersectați, dintre care unii s-au acumulat de-a lungul anilor, rezultând declanșarea războiului din 2011. Unii dintre acești factori sunt:
– violența și instabilitatea în țările de origine, au provocat mișcări de masă care au făcut-imposibilă revenirea la normalitate;
– deteriorările condițiilor din primul azil;
– lipsa oportunităților, pentru majoritatea refugiaților de a munci sau de a se înscrie la școală, reprezintă un factor foarte important al mișcărilor viitoare;
– schimbările geopolitice care au închis destinații alternative, cum ar fi Libia
Schimbările geopolitice și economice din ultimii ani au contribuit la presiunea migrației din regiune. Conflictele armate și crizele politice cu care se confruntă în prezent Libia și Egiptul au condus nu numai doar la suspendarea acordurilor bilaterale și europene de aplicarea a legii, ci au afectat și piețele regionale și fluxurile migratorii din nordul Africii. Libia a reprezentat un centru regional pentru cei care migrau pentru a găsi un loc de muncă. După Primăvara Arabă, acest lucru s-a schimbat. Mulți migranți care s-au întors să lucreze în țară, după căderea regimului Gadhafi, au ajuns într-o țară din ce în ce mai instabilă și au ales să treacă în Europa cu scopul de a scăpa de un conflict care se accentua din ce în ce mai tare. Multe dintre aceste cauze nu sunt noi, ele s-au intensificat în timp.
Nici în alte părți, conflictele și opresiunile nu par a fi să înceteze. Opresiune politică din Eritreea, inclusiv recrutare forțată, va continua sa conducă fluxuri de oameni care migrează. În același timp, creșterea instabilității în Egipt și accentuarea conflictelor din Libia și Yemen se pot dovedi noi surse pentru fluxurile de migranți către Europa.
La celălalt capăt, anunțurile politice din parte guvernelor statelor europene, precum și utilizarea creativă a mijloacelor de comunicare socială, au creat noi factori care să-i atragă pe migratori, factori „pull”. Unele persoane care anterior au ajuns în Europa, le transmit informații celor de acasă, rapoarte despre anumite state cum ar fi Suedia și Germania, care le-au acordat statutul necesar pentru a se stabili pe teritoriile lor. Mediul social, permite ca aceste povești de succes să se răspândească instantaneu, împreună cu sfaturi despre cum să acceseze serviciile critice la sosire.
S-au înființat noi inițiative precum Airbnb ( platformă online pentru donații pentru refugiații din Germania și Austria), chiar dacă la scară mai mică, este mai ușor de accesat de către refugiații care nu dispun sisteme sau rețele de sprijin pentru a naviga în acest mediu. Mulți dintre refugiați se deplasează ilegal în Europa, majoritatea dintre ei, aproximativ 70% din numărul total al refugiaților sunt de sex masculin, iar rapoartele ONU sugerează că cei care sosesc sunt cu familia încă în țara lor de origine, intenționând să li se alăture pe căi legale de îndată ce se aprobă cererile lor.
Fluxurile de migratori sunt în mod inert greu de prevăzut. Niciunul dintre factorii care îi provoacă să-și părăsească țările de origine nu par a fi pe direcția de a fi rezolvate. Valurile de refugiați continuând să se îndrepte spre țărmurile Europei.
Migrația este un proces complex, iar în funcție de aria teritorială în care se migrează, se pot distinge două tipuri de migrație; migrație internă și migrația externă sau internațională.
Atenția securității naționale își înclină aria de interes mai mult spre migrația internațională.
În prezent, migrația internaționala se poate desfășura sub următoarele forme:
migrația minorităților etnice spre țările de origine;
migrația forței de muncă;
migrația de familie, acest lucru este asigurat de legislația internațională și permite dreptul la reuniunea familiei;
La rândul lor, aceste forme de migrație se pot clasifica în funcție de următoarele criterii:
după legalitate – legală- atunci când se realizează în condiții care respectă legile referitoare la migrație;
– clandestină- atunci când se realizează prin încălcarea legilor referitoare la migrație;
după motivație-voluntară;
-involuntară;
-forțată;
după durata șederii în țara de destinație-temporară;
-pe termen lung;
-permanentă;
Odată cu sporirea restricțiilor la frontiere și lipsa unor căi legale accesibile pentru a ajunge în Europa, refugiații au fost obligați să aleagă diferite modalități de a călători. Aceste călătorii sunt din ce în ce mai diversificate și periculoase. Refugiații aleg să parcurgă aceste trasee cu ajutorul membrilor ai criminalității organizate și a călăuzelor sau folosindu-se de bărci necorespunzătoarea pentru a traversa mările violente. Lipsa căilor accesibile și sigure îi pun pe migranți de a-și asuma riscuri enorme în încercarea de a ajunge în Europa. Pe lângă pericolul de a se îneca, lucru foarte des întâmplat din cauza ambarcațiunilor necorespunzătoare utilizate, refugiații riscă să fie uciși, să fie răpiți, ținuți prizonieri pentru mai multe zile, să fie abuzați fizic și sexual, să fie torturați de către călăuze în mai multe puncte de-a lungul rutelor principale.
Majoritatea deceselor sunt cauzate de înec. Deși distanța dintre Turcia și unele insule grecești este scurtă, oamenii au continuat să se înece în Marea Egee. Cel puțin 27 de persoane s-au înecat într-un singur incident. La bordul bărcii care s-a răsturnat se aflau cetățeni sirieni și pakistanezi. În decursul anului 2016 pe traseul estic al Mării Mediterane, au fost 441 de persoane care s-au înecat, un număr mai mic față de anul 2015, atunci când s-au înregistrat 799 de persoane care s-au înecat pe acest traseu. Majoritatea deceselor au avut loc între lunile ianuarie și martie, atunci când un număr mare de persoane au încercat să ajungă în Europa, în ciuda anotimpului rece în care se aflau.
Întrucât statele din regiunea de est a Europe și-au sporit securitatea la frontiere, refugiații și migranții s-au angajat să parcurgă căi mai riscante, ceea ce a dus la mai multe decese. La granița dintre România și Bulgaria, în timpul unei încercări de a traversa fluviul Dunărea, o barcă la bordul căreia se aflau 6 persoane, dintre care 4 copii, s-au înecat. În luna august a anului 2016, la granița dintre Serbia și Bulgaria, un afghan a fost împușcat mortal de către un vânător sau un alt caz în care din cauza vremii neprielnice și a temperaturilor scăzute, corpul unui afghan a fost găsit înghețat lângă granița Bulgariei cu Serbia.
Un alt risc la care se expun migranții este atitudinea violentă cu care sunt primiți de către autoritățile statului din diferite țări. UNCHR, monitorizează frecvent acest aspect, primind numeroase rapoarte în care se specifică acest lucru. UNHCR a primit numeroase rapoarte în care se prezenta faptul că autoritățile maghiare, iugoslave, macedonene, sârbe, croate și bulgare utilizau frecvent violența, lucru care contravine procedurilor standard de primire a refugiaților.
În același timp, riscul de a fi abuzat de către călăuze sau traficanții de oameni este foarte mare. Mulți migranți au raportat faptul că au fost abuzați de către aceștia. Având anumite puncte de-a lungul traseelor prin nordul Macedoniei, precum și în Belgrad, Pristina și Sofia călăuzele obișnuiau să-i țină prizonieri, unde erau abuzați psihic, sexual sau foloseau frecvent violența fizică. Refugiații erau ținuți prizonieri cu scopul de a obține taxe suplimentare fața de cele cu care s-au înțeles inițial.
Refugiații, își asumă riscuri asemănătoare, accesând și celelalte rute principale. Pe traseul centrala al Mării Mediterane, refugiații obișnuiesc să folosească bărcile gonflabile pentru a traversa marea sau bărci de dimensiuni mai mari la bordul cărora se aflau între 20 și 700 de persoane.
Fig. 1.2.1 Numărul deceselor pe rutele din Marea Mediterană (procente)
Deși sunt tot mai multe ONG-uri care se ocupă de căutarea și salvarea celor de pe mare, oamenii continuă să se înece, inclusiv în timpul salvării fiind blocați sub punțile ambarcațiunilor. Alții s-au asfixiat călătorind în spații închise sau în camera motorului, fiind sufocați de noxele emise. În timpul salvărilor, fiind panicați s-au călcat în picioare. Călătoriile în condiții meteorologice nefavorabile, supraîncărcarea ambarcațiunilor sunt factorii care îi pun în pericol viețile. Supraviețuitorii care ajung la destinație, au adesea răni îngrozitoare, inclusiv arsuri provenite din amestecarea combustibilului cu apa de mare.
Într-un raport comun de Misiune de sprijin a ONU în Libia și ONCHR (Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului) se prezintă faptul că refugiații sunt adesea bătuți, jefuiți și duși în centrele de detenție și ferme unde sunt supuși la muncă forțată, viol sau alte abuzuri sexuale.
Numărul deceselor pe această rută atins un record în 2016 atunci când s-au înregistrat 4.578 de decese, comparativ cu 2.913 decese înregistrate în 2015.
Deși sunt riscuri enorme pe care și le asumă, ducând chiar până la pierderea vieții, în disperarea lor, refugiații vor continua să încerce să ajungă în Europa.
1.3 CONSECINȚELE MIGRAȚIEI PENTRU PRINCIPALELE STATE ȚINTĂ ȘI STATE DE ORIGINE
Migrația afectează atât țările de origine a migratorilor, cât și țările de destinație a acestora. De asemenea, migrația poate avea atât efecte pozitive cât și negative asupra țărilor din care provin cei care migrează, dar și asupra țărilor care sunt alese ca destinație. În următoarele două tabele se vor prezenta principalele avantaje si dezavantaje pentru țările de origine, respectiv țările de destinație a migratorilor și refugiaților.
Pentru țările de origine a migranților/ refugiaților
Avantaje Dezavantaje
Mai puține persoane pentru care trebuie să se asigure hrană și adăpost Pierderea celor tineri și celor mai capabili.
Venituri trimise acasă de către cei care lucrează (de exemplu, turcii care lucrează în industria constructoare de mașini din Germania) Pierderea celor tineri creează un dezechilibru în structura populației
Presiune redusă asupra lucrătorilor și a locurilor de muncă Pierderea persoanelor de vârstă activă
Asimilarea de noi cunoștințe în diferite domenii Cel mai mare impact negativ asupra țării de origine este faptul că tinerii absolvenți(sau lucrători calificați) își vor oferi serviciile altor țări.
Populația în vârstă rămâne, deci există o rata a mortalității mai mare
Divizarea familiilor. Părinții pleacă, copiii și persoanele aflate în grija lor suferă cel mai mult.
Pentru țările de destinație a migranților/ refugiaților
Avantaje Dezavantaje
Forța de muncă ieftină Probleme de limbă și acomodare
Ajută la ocuparea locurilor de muncă vacante Tensiuni pe baza etniilor/ discriminărilor
Imigranții sunt adese pregătiți să lucreze în domenii necalificate Locuri de muncă pierdute de cei din țările de destinație
Unii imigranți pot fi calificați Atât timp cât oamenii se mută dintr-un loc în altul, există riscul de a apărea un focar contagios de boli.
Diversitate culturală, aceasta ajută oamenii să învețe despre alte moduri de viață și despre ceea ce se întâmplă în alte colțuri ale lumii. Diversitatea îi ajută pe oameni să aprecieze mai bine umanitatea și drepturile omului, ajută să se diminueze discrepanțele rasiale sau discriminările. Din cauza diversității culturale tradițiile și obiceiurile din locurile respective se pot modifica.
Locuințele, sănătatea, educația și multe alte facilități pot suferi de presiunea utilizării excesive de către un număr mai mare de utilizatori decât a fost proiectat. Acest lucru poate forța prețurile acestor facilități să crească.
Posibilități mai mari de creștere a ratei criminalității.
În 2015 Germania a luat mai mulți refugiați ca oricând. Eforturile acestora de a se înregistra, uneori au fost haotice. Grupurile de dreapta au organizat demonstrații anti-refugiați și s-a înregistrat o creștere semnificativă a atacurilor asupra refugiaților și asupra facilităților care îi adăpostesc. Mulți germani sunt preocupați de modul în care prezența refugiaților va afecta comunitatea locală, astfel promovându-se prejudecățile rasiale printre unele segmente ale populației. Tot mai multe analize confirmă faptul că refugiații nu se adaptează la mediul european și că tot mai multe infracțiuni sunt cauzate de ei. Ca măsura luată, clasa politică a aprobat sancțiuni mai aspre pentru refugiații condamnați pentru crime și legi mai restrictive privind azilul. O altă măsură luată este aceea de reducere a numărului de refugiați care încearcă să ajungă în Germania.
În același timp, mulți oameni se oferă voluntari și îi ajută pe refugiați să își găsească o locuință și să facă tranziția în societatea germană. Aceștia colectează donații, oferă lecții de limbă germană, și îi însoțesc la administrațiile locale. Unii au sponsorizat direct refugiații sau i-au primit în casele lor.
Această situație a divizat Germania, o parte susțin faptul că îi pot ajuta și au o gândire în conformitate cu cancelarul Merkel, iar o parte fiind contra primirii refugiaților în țară. Sunt profund îngrijorați de schimbările pe care le pot aduce în țară și în comunitățile lor. Mulți sunt îngrijorați de o posibilă răspândire a influenței islamice și de presupusele atitudini misogine din partea refugiaților de sex masculin. Creșterea ratei criminalității, a posibilelor atentate teroriste, o concurență sporită pe piața muncii și posibile schimbări în modul lor de viață, creează o atitudine negativă față de refugiați din partea unor cetățeni germani.
Principalele eforturi de integrare sunt îndreptate spre forța de muncă și învățământul superior. Complex, costisitor și controversat eforturile de integrare au avut un impact economic pozitiv pe termen scurt. Integrarea populațiilor de imigranți în Germania este problematică, în general, din cauza barierelor lingvistice, resentimentelor din societatea germană și a altor factori. De exemplu, comparând cu nativii germani, imigranții au mai puțin succes în școală, rezultând o rată a angajărilor mică, iar atunci când găsesc un loc de muncă, vor câștiga mult mai puțin.
Fig. 1.3.1 Nivelul de educație a migranților care au aplicat pentru azil în Germania
Încorporarea refugiaților în forța de muncă a Germaniei este vitală pentru atenuarea impactului social și economic al crizei. Acesta proces este de lungă durată. În timp ce doar aproximativ 9% din refugiații care au sosit în 2015 au fost angajați până în 2016, această cifră a fost de 22% în 2014 și 31% dintre cei care au sosit în 2013.
Refugiații sunt considerați adesea o povară economică pentru țările care îi primesc, însă un nou studiu realizat de UC Davis în cadrul programului United World Food Program indică faptul că refugiații care primesc ajutor oferă economiei țării gazdă un ajutor substanțial. Ca efect pozitiv asupra economiei, este sosirea tinerilor, în special a celor care sunt disponibili pentru a plăti taxe pentru a ajunge în Germania prin intermediul căilor legale.
Din punct de vedere demografic, valul de refugiați din Germania a dus la cea mai mare creștere a populației din ultimii 20 de ani și a amplificat populația Germaniei cu mai mult de un procent.
Preocupările legate de securitatea națională s-au intensificat în urma valului de refugiați care a sosit în Germania în anul 2015. Acțiunile de asigurare a securității s-au accentuat atunci când mai mult de 1200 de femei au fost agresate în diverse orașe în ajunul anului nou în 2015.
În urma analizelor autorităților germane s-a ajuns la descoperirea unui număr de 657 de refugiați capabili să comită atacuri teroriste și 388 de complici în astfel de atacuri.
În aprilie 2017, cifrele lansate privind rata criminalității din anul 2016, arătau ca numărul infracțiunilor având ca suspecți pe refugiații, solicitanții de azil și imigranții ilegali au crescut cu 50%. În 2016 și 2017 infracțiunile raportate au crescut cu mai mult de 10%, o creștere atribuită cu preponderență cazurilor care implică refugiați. Majoritatea infracțiunilor (67%), comise de către refugiați au constat în furt, jaf și fraudă. În jur de mai puțin 1% au fost cazuri de criminalitate referitoare la viața sexuală în timp ce omuciderea a înregistrat cea mai mică fracțiune 0,1%.
În perioada ianuarie-octombrie 2016 au fost înregistrate 797 de atacuri împotriva locuințelor refugiaților sau a migranților. Dintre acestea, 320 de cazuri de daune materiale, 61 de incidente de incendiere. De asemenea, au existat 10 cazuri de tentativă de omucidere.
Consecințele valului uriaș de refugiați sau migranți s-au simțit în toate ramurile, obligând conducătorii țărilor de destinație să ia anumite măsuri pentru a nu se crea panică și haos în rândul populației.
În 2011 seriile de proteste, revolte ce aveau să creeze “Primăvara arabă”, au marcat începutul unei noi ere în Republica Arabă Siriană. Conflictul a lăsat urme profunde asupra structurii sociale, economice și culturale. Acest conflict a provocat daune majore infrastructurii Siriei. Orașe precum Homs, Aleppo și Damasc și alte orașe mai mici au servit drept câmp de luptă pentru guvern și rebeli, cu consecințe tragice pentru locuitorii lor. De-a lungul timpului, conflictul a provocat schimbare parțială sau completă a sistemelor urbane, distrugând casele și infrastructura de servicii publice cum ar fi drumurile, școlile și spitalele ducând la prăbușirea economică în multe zone. În principalele 10 orașe ale țării, 27% din totalitatea locuințelor au fost afectate, 7% au fost complet distruse, iar 20% au fost distruse parțial. Cea mai mare distrugeri s-au înregistrat în Dayr az-Zawr, aproximativ 10%.
Cele mai dramatice consecințe ale conflictului au avut efect asupra vieții umane și a deplasărilor demografice. Populația Siriei înainte de conflict era estimată la 20,7 milioane de locuitori (2010), iar în anul 2017 era estimată la 18,6 milioane de locuitori. Siria a devenit principala țară de origine a refugiaților.
Nivelul de trai scade din ce în ce mai mult. Diferite studii indică faptul că majoritatea sirienilor trăiesc sub liniile naționale de sărăcie. Nu li se permite să lucreze în mod legal, fiind din ce în ce mai vulnerabili, depind de asistența umanitară, fiind forțați să se împrumute ca să-și poată hrăni familiile. Acest lucru are un impact deosebit de grav asupra copiilor, abandonează școala, merg la muncă sau se căsătoresc mai devreme.
Piața muncii a fost complet distrusă. Mai mult de 75% din populația de vârstă activă nu este implicată în nicio activitate care să genereze valori economice, 2,9 milioane dintre aceștia sunt șomeri. Rata șomajului în rândul tinerilor a ajuns la 78% în 2015.
Un efect devastator al migrațiilor masive este brain drain-ul. Termenul brain drain a fost folosit pentru prima oară în anii 1960, când preocupările publice legate de emigrarea în SUA oamenilor de știință britanici, au început să declanșeze dezbateri. Prin brain drain se înțelege o situație în care mulți oameni educați sau profesioniști se mută într-o altă țară în căutarea unor condiții mai bune de trai. Cu toate acestea, termenul brain drain nu se aplică doar în cazul migrației legale și persoanelor care decid să se mute în alte reședințe, ci este adesea asociat cu cei case sunt forțați de condiții nefavorabile să fugă.
Fenomenul brain drain cauzat de lipsa de oportunități, instabilitate politică a provocat emigrarea persoanelor profesioniste și cu un nivel ridicat de educație. Acest lucru se întâmpla și înaintea începerii războiului din 2011, dar conflictul a sporit lipsa oportunităților profesionale în special în industria medicală. În timp ce sectorul medical este cel care poartă greutatea brain drain-ului din Siria, educația, arta și cultura vor avea de suferit foarte mult în urma emigrărilor masive a tinerilor. Impactul brain drain-ului are un efect negativ pe viitor, lucru care se va resimți în redezvoltarea Siriei după terminarea războiului.
Atât țările de origine cât și țările de destinație au de suferit sau de câștigat de pe urma migrațiilor masive. Țările de origine ale refugiaților prin plecările masive ale acestora riscă o stagnare a dezvoltării, chiar un regres a acesteia. Țările de destinație. în funcție de modalitatea de a gestiona această situație, pot profita de pe urma numărului mare de refugiați.
Pagină albă