Inca din cele mai vechi timpuri, de la Socrate si Platon, pana astazi la Montesquieu, Rousseau, Hegel si Foucault oamenii au fost preocupati in a gasi o forma de organizare si conducere a statului perfect. Statul perfect a fost un subiect mereu deschis dezbaterii, dar pe baza caruia nimeni nu a reusit sa gaseasca un raspuns perfect si mai ales fezabil. Poate oare fi perfect un stat sau doar perfectibil? Dar ce este statul si cat de mult trebuie sa se implice el in viata cetatenilor? De catre cine sa fie ei condusi si mai ales cat de mare sa fie autoritatea liderului? este oare statul cel mai prost administrator? Toate acestea sunt intrebari la care vom oferi raspunsuri rationale in cele ce vor urma in studiul nostru pentru aflarea statului perfect.
Statul, ca forma de organizare sociala, a aparut datorita nevoii de aparare impotriva pericolului extern. Totodata, cetatenii unui stat au in comun acelasi teritoriu, aceeasi limba, civilizatie, cultura si valori nationale. Toate acestea caracterizeaza o natiuni, si nu un popor. Poporul are in comun doar teritoriu pe care se afla, poate pe care a emigrat si care reprezinta doar un mijloc de a-si satisface trebuintele. Statul este cel care administreaza tot patrimoniul national, statul este cel care trebuie sa raspunda nevoilor cetatenilor, dar, pe de alta parte, statul in viziunea neoliberalilor este cel mai prost administrator datorita incapacitatii de a satisface toate nevoile membrilor societatii.
In acest context intervin doua probleme fundamentale: 1. Puterea si legitimitatea conducatorilor statului si 2. Cate de mult trebuie sa actioneze statul astfel incat sa nu afecteze libertatea individuala a cetatenilor. Asadar, ambele probleme se restrang intr-o singura intrebare: care este raportul cel mai bun dintre autoritatea statala si libertatea individuala? In dezbaterea acestei teze avem ca puncte de referinta patru mari concepte politico-filosofice despre problema legitimitatii, si anume cum trebuie acceptata autoritatea de catre popor.
Etatismul prezinta statul care impune in mod autoritar norme si legi dupa care societate trebuie sa functioneze. Totul este controlat de stat, totul este in mana conducatorului suprem care isi doreste sa construiasca omul nou, perfect si nu perfectibil, omul nou care sa functioneze din inertie, multilateral dezvoltat, astfel incat societatea sa fie perfecta, e practic o lupta impotriva insasi firii umane, o batalie pe care liderii supremi o pierd de dinainte sa o inceapa. Cele mai elocvente exemple sunt regimurile totalitare: comunismul si nazismul. Prin insasi firea lor, oamenii sunt nascuti sa traiasca liber, asa incat este inevitabila o decadere a acestor practici politice.
Aici putem include si filosofia politica a lui Hegel deoarece filosofia lui Marx s-a bazat tocmai pe studiul lui Hegel, filosofie marxista care, denaturata, va duce la aparitia comunismului. Hegel prezinta lumea sub forma de proces, in permanenta miscare, schimbare si dezvoltare. Acesta a creat sistemul idealismului obiectiv original pe baza caruia a argumentat teza despre identitatea dintre existenta si gandire. Potrivit spuselor lui Hegel, baza lumii o constituie ideea absoluta, spiritul universal care prin insasi natura sa este contradictorie si de aceea se afla intr-o permanenta miscare si autodezvoltare. Ideea absoluta, asa cum acesta sustine, este ratiunea, gandirea, baza care formeaza esenta tuturor lucrurilor. Dar, o societate rationala nu este neaparat cel mai buna solutie. O societate rationala presupune implicit ca toti membrii ei sa fie rationali ori asta inseamna ca fiecare cetatean va urmari sa iti atinga nivelul maxim de satisfactie, fara a mai tine cont de nevoile celor din jurul sau. Asadar, o societate strict rationala conduce la o contradictie si anume: existen??a competitiei fara cooperare. Acestea doua sunt interedependente si conditionate, dar, care, puse laolalta in armonie, duce la progresul si inovarea intregii societati.
Inspirata din teoria lui Hegel, filosofia marxista transforma idealismul in materialism, care ajunge sa promoveze lupta de clasa, la sfarsitul careia nu mai regasim spiritul intors la sine insusi, ci o societate uniforma, cu oameni ,,egali in saracie”, societate presupusa a fi libera. Pentru Marx, statul nu este altceva decat o expresie a fenomenului de productie, ori cei care domina procesul de productie, au puterea. Economia este dirijata, planificata, la fel ca actiunile intregii societati. Totul este planificat, perfect organizat, fara a tine cont de continua dezvoltare si miscare despre care Hegel vorbeste in ,,Fenomentul Spiritului”.
Contractualismul sau teoria contractului social prezinta statul ca forma a vointei majoritati. Cetatenii le ofera mandat celor care obtin puterea, iar pe durata acelui mandat se incheie un ,,contract” social pe care alesii trebuie sa il respecte. De fapt, puterea se bazeaza pe vointa cetatenilor. Originea acestei practici politice este sugerata inca din grecia antica, chiar din dialogurile lui Platon, unde Glaucon sustine ipoteza conform careia dreptatea este rezultatul unei conventii sociale: ,,sa convina ??ntre ei, ca nici sa nu isi faca nedreptati, nici sa nu le aiba de ??ndurat”.Cei 3 mari exponenti ai curentului contractualist sunt: J.J. Rousseau, Th. Hobbes si John Lock. Contrar lui Marx, Rousseau considera ca puterea nu apare ca o esenta teologica, nici ca o constructie juridica, nici ca o cucerire militara, ci ca o suma de interese. Statul insusi este consecinta aparitiei proprietatii private ce a fost creat printr-un contract de inselaciune cu scopul de a-si apara proprietatile, tocmai de aceea, sustine filosoful, locul contractului de inselacine trebuie ,,sa-l ia adevaratul contract social”. Asadar, suveranitatea trebuie privita ca ,,vointa generala”, asa cum afirma acesta in lucrarea ,,Discurs asupra inegalitatii”. In aceeasi lucrare, Rousseau sustine ideea conform careia nimic nu-i poate compensa unui om pierderea libertatii, care este prezentata ca un ,,element constitutiv al firii umane”.
Spusele acestuia sunt intarite si de Hobbes care prezinta in opera ,,Leviathan” faptul ca starea naturala a omului este ,,bellum omnium contra omne”, si deci, oamenii incheie un contract social prin care transfera drepturile individuale si deci puterea, catre stat. Pentru acesta, omul are doua caracteristici: ,,homo homini lupus est”, oamenii sunt egoisti si rationali, adica urmaresc maximizarea satisfacerii propriului scop. De aceea competitia si cooperarea joaca un rol cheie in societatea bazata pe contract social. Si totusi, contractualistii mai trebuie sa ofere raspuns la o intrebare fundamentala: ce expertiza ar putea sa aiba cineva, pentru a justifica o autoritate politica a acestuia? Un raspuns dat de Platon ??n Republica a fost: ,,e vorba de cunoasterea pe care o are omul drept,cel care stie ce este o cetate dreapta. Autoritatea sa nu deriva din trasaturi naturale ale sale, nu i-a fost data de cineva, ci deriva din expertiza sa, din acele cunostinte efective pe care le are si care ??l ajuta sa faca astfel ??nc??t toti membrii societatiisa fie fericiti.”
Viziunea liberala despre stat are ca principal exponent pe J.S.Mill. Pincipiul fundamental pe care acestia si-au construit intreaga filosofie este libertatea individuala, suveranitatea individului, incat acesta sa actioneze pe cont propriu, functie de resursele pe care le are, asa incat sa isi satisfaca scopurile si sa imi maximizeze satisfactia. Statul nu trebuie sa sa isi propuna bunastarea generala a tuturor cetatenilor, care pentru liberali reprezinta o viziune utopica, imposibil de realizat. Pentru acestia, statul trebuie sa adopte legi generale asa incat fiecare sa le poata adapta propriilor nevoi, tinand cont totusi de anumite pincipii si norme general valabile. Cetatenii fiind liberi au la dispozitie piata libera, economia de schimb prin care isi pot satisface trebuintele, statul avand doar rolul de a veghea la respectarea legii, de a se asigura c?? fiecare respecta ,,regulile jocului”. Dar ce se intampla atunci cand cineva care, actionand pentru a-si atinge propriul scop, recurge la incalcarea libertatii celor din jur? J.S.Mill sustine ideea conform careia este autorizata interventia unui factor extern, asa cum este statul, atunci cand actiunile unui individ aduc atingere celorlalti. Din aceasta perspectiva, competitia si cooperarea sunt principalii vectori pentru dezvoltarea sustenabila a societatii, interventia statului fiind permisa doar in conditiile in care libertatea celuilalt este afectata de actiunile altuia. Respingerea implicarii statului in problemele cetatenilor este sustinuta si de catre Friedrich Hayek in lucrarea ,,Drumul catre servitute” prin care prezinta faptul ca statul, impunand legi specifice si incercand sa rezolve probleme cetatenilor, nu face altceva decat sa produca o intreaga serie de abuzuri sistematice. Asadar, asa cum sustine si Mill, daca faptele sale nu ii afecteaza pe ceilalti, fiecare are dreptul de a actiona precum doreste. Daca respectivul act se rasfr??nge exclusiv asupra celui care ??l comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar daca persoana ??si face rau. Totodata, acestia apara cu tarie libertatea de exprimare, spunand ca orice id??e poate contine ceva productiv, iar ascultarea tuturor acestora nu poate afecta cu nimic, din contra.
A patra viziune despre stat, si ultima prezentata in cercetarea noastra, este cea anarhista. Acestia nu vad necesitatea unui stat si considera ca dezordinea rezultata din lipsa unei autoritati publice este mai benefica decat o putere institutionalizata. Aceasta teorie a aparut ca reactie impotriva statului minimal, reprezentand forma de organizare care nu ingrijeste de proprii cetateni. Proudhon acuza statul ca se comporta ca o intreprindere ce are ca principal obiectiv, jefuirea sistematica a cetatenilor prin taxe si impozite si tot el acuza guvernantii de impunerea propriei vointe, ce anuleaza libertatea individuala a cetateanului. Bukunin sustine ideea conform careia statul nu are niciun fel de legitimitate, si stransforma binele public in binele individual al guvernantilor sau il anuleaza. Astfel, anarhistii sustin existenta ordinii nascuta prin libertate si nu prin intermediul statului. Ca unul dintre principalii reprezentanti ai anarhismului, R. Nozick formuleaza principiul dreptatii in transfer ce are rolul de a conserva dreptul moral conferit de achizi??ia ini??iala atunci c??nd o posesiune trece in proprietatea altuia, ??ndrepta??irea morala este preservata. Ca proceduri de transfer pe care Nozick se pare ca le prefera sunt schimburile voluntare efectuate in cadrul pie??ei. ??n viziunea sa, avem astfel o condi??ie suficienta pentru dreptatea unei distribu??ii de bunuri ??i posesiuni, asupra carora fiecare este indrepta??it sa le de??ina.
Trecem asadar spre a clarifica o alta problema fundamentala in conturarea statului perfect si anume, autoritatea. Aceasta se bazeaza pe atitudinea de supunere a oamenilor ce este determinata de anumite motivatii, tocmai din aceasta cauza autoritatea imbraca mai multe forme, iar dupa clasificarea lui Max Weber ea poate fi traditionala, harismatica sau legala.
Dar acum intervin alte doua probleme la care trebuie sa gasim raspuns. Fara constrangere ca instrument al constituirii politice, statul dispare, locul sau fiind luat de anarhie. Autoritatea politica este echivalenta cu capacitatea de a face sa creasca posibilitatile unu persoane sau institutii de a obtine de la membrii unei comunitati sociale, respectul si ascultarea fata de actiunile si masurile pe care acestia le adopta. Statul presupune in mod necesar constrangere; precum libertatea, care in sens singular nu exista, ea trebuie intotdeauna raportata la ceva. Dar nu orice constrangere sta la baza unui stat, ci doar cele considerate legitime. Inseamna deci ca definitia data de Weber este ca statul este institutia care foloseste dominatia in spatiu, in teritoriu, in timp si istorie, detinand monopolul asupra violentei legitime.
Mai mult, pentru ca statul sa existe, trebuie ca cei dominati sa se supuna autoritatii. Aceasta supunere are ca mobil autoritatea traditiei, harului sau persoanei, pentru ca statul, opus anarhiei ca situatie de organizare politica, se intemeiaza pe acceptarea constrangerii. Iar acum, intervine inevitabil o intrebare justificata: Ce ii determina pe membrii societatii sa se supuna autoritatii celor care pretind a fi dominatori la un moment dat. Weber explica care sunt justificarile interioare si instrumentele legitimitatii, formuland trei tipuri de mobiluri subiective:
1. autoritatea traditionala, a carei legitimitate se bazeaza pe importanta trecutului si pe acceptarea acestuia. Se bazeaza pe o cutuma, considerara a fi semna de urmat datorita vechimii imemorabile a acesteia si este caracteristica societatii arhaice.
2. autoritate harismatica apeleaza la transcendenta, principiu cu ajutorul caruia conducatorul are parte de o relatie privilegiata. Se bazeaza pe harul unei persoane si pe increderea celorlalti in calitatile ale, in taletul sau de conducator. In acest caz, conducatorul detine de unul singur autoritatea, fidelii sai beneficiind doar de insarcinari exceptionale.
3. Autoritatea legala sau rationala se sprijina pe un corp de reguli generale, legale, iar titularul lui se inscrie intr-o sfera limitat actiune.
Asadar, autoritatea se bazeaza pe o atitudine de supunere a oamenilor determinata de motivatii puternic legate de temeiuri sau sperante.
Incheiem aici asadar cercetarea noastra cu privire la temele de refeinta pentru un stat si vom continua prin a creiona statul perfect.
Statul perfect trebuie sa aiba ca forma de guvernamant monarhia parlamentara. Prin aceasta modalitate, putem oferi usor raspunsuri legate de legitimitatea conducatorilor. Statul are in acest caz doi lideri, un monarh si un conducator al guvernului. Monarhul se bucura de o mare legitimitate si autoritate harismatica, bazandu-se mai ales pe abilitatile de bun lider al oamenilor cultivate pe toata perioada vietii prin educatie. Este venit pe acesta lume cu acest scop, bine definit. O intreaga traditie, cu nenumarate valori si principii de care se bucura un viitor monarh astfel incat, atunci cand va prelua puterea, acesta sa fie un simbol al statului pe care il reprezinta. Principala atributie a monarhului este de politica externa. Acesta trebuie sa mentina legaturile diplomatice cu celelalte state si cu casele regale. Seful guvernului este ales ca urmare a vointei majoritatii. Acesta este desemnat de catre partidul care obtine majoritatea la alegerile parlamentare. Primul ministru are in subordine cabinetul de ministrii pe care il formeaza functie de nevoile fiecarul stat si beneficiaza de legitimitate si autoritate legala. Acesta colaboreaza cu institutia monarhului privind politicile publice si problemele de politica externa.
